Nomad. Profeţia unui călător

Călător ostentativ, Dorin Mircea Raţiu îşi ţine muza aproape ostenindu-şi paşii. Călătoriile sale înseamnă bucurie asumată la rang de funcţie aproape vitală, dar şi osândă izvorâtă dintr-o nevoie pe care greu o înţelegem, o nevoie care-l împinge mereu spre o altă destinaţie geografică, mereu spre o nouă frontieră culturală. O face cu mult sârg şi multă aplecare, calificând astfel o adevărată vocaţie. Ce resorturi pornesc o maşinărie atât de complicată doar Dumnezeu ştie, după cum doar El poate şti cu adevărat cât de greu ori uşor este să duci o asemenea soartă. Sunt destul de sigur că artistul nu are încă o explicaţie finală, pentru că metafizic sau dialectic, o astfel de revelaţie ar presupune sfărşitul. Ori cine poate să ştie care îi este destinaţia finală, destinul? Putem, umili, să visăm la astfel de orizonturi, să ne imaginăm lucruri care vor fi ori nu vor fi vreodată, dar care ne alimentează o existenţă vie, întreţinându-ne un rost şi-o stare, pe care de cele mai multe ori ne place să o numim dragoste. Există totuşi o fermă certitudine, aceea a mobilului plastic. Ea ne arată adevărata dimensiune a generozităţii artistului, descoperind dintr-o dată că nimic din ceea ce defineşte călătoria sa nu rămâne neîmpărtăşit. Nici unul din paşii păşiţi nu s-ar desăvârşi dacă bucuria, ori dimpotrivă durerea, n-ar fi ingredient al lutului ce plămădeşte culoarea aşezată cuminte ori nervos pe pânză, după cum îi e rostul.

Într-un demers cu mai mare aplecare ştiinţifică, am putea să-i căutăm lui Dorin Mircea Raţiu o genă a călătoriei. Desigur că aşa ceva trebuie să existe! Este însă de netăgăduit că exerciţiul ar fi unul mai degrabă alchimic decăt genealogic, dar poate i-am găsi o ramură gepidă, înrudindu-l astfel cu prinţesa Franziska din neamul celor ce-au stăpânit teritoriul transilvan mai bine de 200 de ani . N-ar fi nimic de necrezut ori de neimaginat, ar fi însă mult prea puţin. Prea puţin, pentru că pictorul îmbracă spiritul nomad într-o dimensiune mult mai globală. El este în egală măsură alan, avar, franc, got, kazar, ungur, tătar ori maur, funcţie de tărâmul pe care îl atinge.

Indiferent de direcţia în care apucă, ori de “vina” pe care el o atribuie călătoriei “de data aceasta”, Dorin Mircea Raţiu stă captiv în spiritul călătorului irlandez ce imortalizează scene, personaje, locuri ori păţănii în versurile unui cântec, doar că el, pune secundele călătoriilor sale într-o tuşă de culoare ori o pată de lumină, ce zugrăvesc într-un final, un mod de existenţă.